La finalul săptămânii trecute, prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, a semnat ordinul de încetare a mandatului edilului comunei Stoina, Ioana Bușe. Până la organizarea unor noi alegeri, atribuțiile de primar îi revin viceprimarului Cristian Ionescu.
Ioana Bușe a pierdut mandatul, fiind condamnată într-un dosar ce vizează acte de corupție. Mai exact, potrivit anchetatorilor, este vorba despre despre falsificarea unor acte pentru obținerea frauduloasă a unor subvenții APIA de către patronii unei firme din Craiova care au arendat terenuri în localitate. Ioana Bușe a fost condamnată definitiv, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, sentința fiind dată în mai 2018 de către magistrații Curții de Apel Craiova.