Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, vine la Craiova, miercuri, pentru o vizită de lucru, alături de o delegaţie.

Din acest motiv, potrivit unui comunicat al Primăriei Craivoa, se va retricţiona circulaţia rutieră, după cum urmează:

în intervalul orar 12.00-13.00, se va închide circulația rutieră pe următoarele sectoare de drum: strada Unirii, de la intersecția cu străzile Brestei și Calea București până la intersecția cu strada A.I. Cuza; strada Mihai Viteazul, de la intersecția cu str. Unirii până la intersecția cu str. Ion Maiorescu;

în intervalul orar 12.30-14.00, se va închide circulația rutieră pe str. Bucovăț, de la intersecția cu str. Almăjului până la intersecția cu str. Țărăncuței.

În Craiova funcţionează Contingentul Militar Polonez, parte componentă a inițiativei comune Prezență Aliată adaptată -tailored Forward Presence (tFP), având misiunea de a asigura prezența consolidată în sud-estul Alianței pentru descurajarea oricărei potențiale agresiuni, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului NATO de la Varșovia.

Articolul precedent10 imobile din Dolj, posibil incluse în lista monumentelor istorice. Moara „Barbu Drugă”, una dintre clădiri
Articolul următorA crescut numărul câinilor periculoşi din Dolj. Poliţiştii au făcut verificări şi au aplicat amenzi