Președintele Consiliului Județean Dolj a participat, zilele acestea,  la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, în cadrul căreia prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat prioritățile mandatului pe care România îl exercită, timp de șase luni, la Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Unul dintre subiectele puse în discuție a fost și „Summitul european al regiunilor și orașelor”, eveniment care în luna martie a acestui an va aduce la Bucureși peste 500 de lideri de nivel european, național, regional și local din statele UE.

„Este vorba despre această perioadă de șase luni, o perioadă a deciziilor majore, care includ negocierea bugetului UE pe termen lung, alegerile pentru Parlamentul European, dar și retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.  Totodată, în ședința delegației României la CoR, am discutat pe marginea unuia dintre cele mai importante evenimente ale acestui prim semestru – Summitul european al regiunilor și orașelor, care, organizat sub genericul „(Re)Construirea EUropei“, va aduce în București, în luna martie, mai mult de 500 de lideri de nivel european, național, regional și local din statele membre”, a scris Prioteasa pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentPersoanele cu dizabilități, copii și adulți, au protestat și la Craiova
Articolul următorGripa a făcut prima victima în Dolj. O tânără în vârstă de 17 ani a decedat