O dată cu politizarea funcţiilor de prefect şi subprefect, reprezentantul Guvernului în teritoriu nu mai poate aviza o serie de documente, printre care cele emise de Comisia de fond funciar. Acestea ar trebui semnate de secretarul general al Prefecturii, însă postul acesta nu este încă ocupat în judeţul Olt, astfel că de aproape două luni este un blocaj în acest domeniu.
Prezent la emisiunea „Reporter 24”, prefectul Florin Homorean a explica că procedura pentru ocuparea funcţie de secretar general al Prefecturii Olt este în desfăşurare.
„Funcţia de secretar general al Prefecturii a mai existat. Acum a fost reintrodusă, odată cu schimbarea statutului prefectului şi subprefecţilor în demnitari. Noi am reorganizat instituţia pentru a înfiinţa această funcţie, am obţinut avizele necesare astfel încât organigrama instituţiei să fie legală. Suntem în procedură de a ocupa acest post. Deocamdată este vacant”, a declarat Homorean.
Acesta a adăugat că există o serie de condiţii specifice ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea acestui post.
„Condiţiile de ocupare a unui post de înalt funcţionar public, acesta fiind nivelul la care este postul de secretar general, reprezintă o procedură mai complexă. Nu e ca şi cum ai da un simplu examen. Printre condiţiile care trebuie îndeplinite se numără acel curs de înalt funcţionar public, o vechime de minimum şapte ani în exercitarea studiilor de specialitate, jurist sau administraţie publică. Nu poţi aduce un inginer sau un electronist, spre exemplu”, a mai explicat acesta.
În ceea ce priveşte blocajul în domeniul fondului funciar, Florin Homorean a explicat că acesta va fi trecut, o dată cu aprobarea unei modificări legislative prin care şeful Serviciului Juridic din Prefectură va putea îndeplini atribuţiile secretarului, până la ocuparea acestui post.
„Conform Ordonanţei 4, şeful structurii juridice poate să contrasemneze ordinele emise de către prefect. Am avut o perioadă în care anumite activităţi nu le-am putut desfăşura – nu numai noi, în Olt, dar în toată ţara – din cauza lipsei acestui post. Între timp, a trecut prin Parlament proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei 4 şi şeful structurii juridice va primi şi anumite capacităţi în ceea ce priveşte Legile fondului funciar, pentru că aici a existat un blocaj de două luni, care ar putea cumva să împieteze drepturile unor cetăţeni de a intra în proprietatea terenurilor. Vineri a trecut această lege şi este la promulgare”, a conchis Homorean.