Craiova introduce, din această vară, plata cu cardul contactless direct în mijloacele de transport public.

Soluția de plată cu orice card bancar va fi instalată începând din luna iulie în toate mijloacele de transport ale RAT Craiova, au anunțat, miercuri, reprezentanții RAT Craiova. 

Astfel, toate mijloacele de transport ale societății RAT Craiova vor dispune de câte două validatoare de plată, cu ajutorul cărora oricine își va putea achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa), indiferent de banca emitentă a cardului.

Călătorii vor trebui să apropie cardul bancar contactless de validatoarele din autobuze, după care vor primi imediat înștiințarea de realizare a tranzacției. Echipamentul de plată va elibera apoi o dovadă de plată, pe care utilizatorul trebuie să o păstreze până la coborârea din mijlocul de transport. Călătoria achitată contactless în autobuz nu este comisionată și va avea un tarif unic, respectiv 2 lei.

„Suntem mândri că putem oferi craiovenilor un mijloc de plată modern direct în autobuze și tramvaie, la nivelul celor existente în alte orașe dezvoltate. Mai ales într-o astfel de perioadă, marcată de reguli stricte de igienă și distanțare socială, este cu atât mai important ca achiziția biletelor de călătorie să poată fi făcută contactless, cu limitarea contactelor fizice între angajații noștri și călători, spre siguranța tuturor. Vom continua să facem investiții, în ritm accelerat în modernizarea transportului public din Craiova”, a declarat Sorin Manda, administratorul RAT Craiova.

Sistemul propus de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume sub însemnele celor două organizații să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor.

Articolul precedentVIDEO. Viceprimarul unei comune din Dolj, filmat în timp ce lovește un cetățean. Poliția a deschis dosar penal pentru purtare abuzivă
Articolul următorUn pistol, articole pirotehnice și țigări de contrabandă, ridicate în urma unor percheziții derulate într-o comună din Dolj