Peste 2,5 milioane de persoane au tranzitat frontierele României, în perioada sărbătorilor de iarnă, cel mai aglomerat punct vamal fiind Aeroportul Henri Coandă, urmat de Vama Nădlac II.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră, în perioada 20 decembrie 2019 – 03 ianuarie 2020, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 2.540.000 de persoane, din care 1.180.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 1.360.000 pe sensul de intrare în ţară. Nu mai puțin de 573.000 mijloace de transport au trecut prin vămi, fiind înregistrată o creştere cu aproximativ 14 % faţă de aceeași perioadă a anului trecut.
„Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de intrare în România dar, în urma gestionării situaţiei prin dispunerea unor măsuri imediate de fluidizare, inclusiv relaxarea controalelor pe momente operative în acord cu legislația europeană, nu s-au înregistrat blocaje sau timpi mari de aşteptare. Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere a frontierei din vestul ţării, pe unde au trecut aproximativ 941.000 persoane, cele aeroportuare – 734.000 persoane, dar şi cele de la frontiera cu R. Moldova- 385.000 persoane. De exemplu, cel mai tranzitat punct de frontieră a fost PTF Aeroport Henri Coandă cu un trafic de aproximativ 473.000 persoane, urmat de PTF Nădlac II cu peste 361.000 persoane şi PTF Borş unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 231.000 persoane. Totodată, la frontiera cu R. Moldova cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Albița, iar la granița cu Bulgaria a fost PTF Giurgiu”, anunță Poliția de Frontieră.
Polițiștii de frontieră sunt în continuare în alertă întrucât în curând încep sărbătorile de iarnă pe rit vechi, astfel că vor fi dispuse din nou măsuri pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei, prin suplimentarea numărului de polițiști de frontiera şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei.