O amplă campanie de ecologizare se va derula în Craiova, timp de o lună, începând cu data de 16 mai, cei peste 200 de voluntari implicați în acțiune urmând să curețe zonele publice ale urbei.

Potrivit reprezentanților SC Salubritatea SA, campania de ecologizare CleanUP Craiova vizează conștientizarea populației municipiului Craiova asupra importanței unui mediu curat.

Timp de o lună, 200 de voluntari vor curăța parcările, aleile, spațiile verzi și locurile de joacă din cartierele de blocuri ale orașului, fiind sprijiniți logistic și organizatoric în această acțiune de echipele SC Salubritate Craiova SRL.

În cadrul campaniei, operatorul de salubritate va pune la dispoziția voluntarilor mănuși, saci și va asigura, prin mijloace proprii, transportul deșeurilor strânse.

„Credem că schimbarea începe cu fiecare din noi și că putem da un exemplu, prin acțiunea noastră, întregii comunități craiovene. Vom încuraja și sprijini mereu orice inițiativă care are ca finalitate un oraș mai curat”,  a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.

Pe lângă igienizarea cartierelor, voluntarii Asociației Junior Chamber International din Craiova vor desfășura și o campanie stradală de informare a cetățenilor cu privire la gestionarea corectă a deșeurilor și a importanței colectării selective a deșeurilor și vor desfășura o serie de eco-ateliere în unități de învățământ din municipiu.

„Misiunea noastră este aceea de a implica tinerii în activități care au ca scop dezvoltarea comunității locale și a conceptului de cetățenie activă. Dacă ești un craiovean responsabil și cu inițiativă te invităm alături de noi în acest demers pentru că numai împreună putem schimba comportamente”, a menționat Iulian Tănase, vicepreședinte în cadrul JCI Craiova.

CleanUp Craiova face parte din seria evenimentelor menite să susțină candidatura municipiului nostru la titlul de Capitală a Tineretului din România 2020-2021.

Acțiunea de ecologizare va fi desfășurată de Asociația Junior Chamber International (JCI) Craiova împreună cu Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă și Centrul de voluntariat Voluntaris, în parteneriat cu SC Salubritate Craiova SRL.

Articolul precedentConcurs despre căderea comunismului, pentru elevii și studenții doljeni
Articolul următorTeodorovici, prezent la Craiova pentru semnarea Masterplanului de apă şi apă uzată din Dolj