Elevii și studenții din Craiova pot participa la un concurs organizat de reprezentanții Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, competiția constând în realizare unor postere care să respecte tema „30 Years From the Fall of Communism”.

Participanții trebuie să atașeze pe posterele realizate pe coli A3, pe verso, o etichetă cu numele și prenumele, respectiv datele de contact, perioada de derulare a concursului fiind 15 mai-3 iunie.

„Pentru realizarea posterelor pot fi folosite orice mijloace tehnice și artistice. În cadrul concursului sunt acceptate postere realizate în mod individual sau in cadrul unei echipe alcătuite din maxim trei persoane. Posterele pot fi depuse până la data de 3 iunie 2019 la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, situat pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 9, în cadrul secției Mediatecă și American Corner Craiova”, se arată într-un comunicat de presă remis de către reprezentanții Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Festivitatea de premiere se va desfășura în data de 7 iunie, începând cu ora 13.00,  în sala „Marin Sorescu” a instituției.

 

Articolul precedentIncendiu izbucnit la o mașină, în Craiova
Articolul următorPeste 200 de voluntari vor face curățenie în Craiova