Peste 1.000 de studenți din cadrul Universității din Craiova vor beneficia, timp de trei ani, de o serie de acțiuni derulate Centrului de resurse și asistență în învățare și formare (CRAIF), proiect ce va fi inaugurat marți, la sediul instituției craiovene.
Potrivit reprezentanților Universității din Craiova, beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 1.050 de studenți aflați în situații de risc, câte 350 pentru fiecare an de derulare, de la toate cele 12 facultăţi ale instituției.
„Principalul scop al înființării și organizării CRAIF îl reprezintă îmbunătățirea performanțelor universitare ale studenților din anul I, studii universitare de licență (buget+taxă), aflați în situații de risc, prin facilitarea accesului la informație, precum și la resursele și instrumentele selectate în funcție de propriile nevoi și propriul ritm de învățare, dezvoltare și formare, necesar implicării lor, individuale sau colective, în activitățile pe care intenționează să le desfășoare, și, pe termen lung, în dezvoltarea carierei și potențarea rolului lor în societate”, se arată într-un comunicat de presă emis de către reprezentanții Universității Craiova.
În organizarea și implementarea activităților propuse, proiectul CRAIF va implica personal specializat din cadrul instituției care va susține activități remediale, de consiliere, de coaching sau orientare în carieră.
Cu o durată de 36 de luni, CRAIF are valoarea eligibilă de 929.190 de lei, este parte din programul amplu ROSE (Romania Secondary Education Project) şi este finanțat conform Acordului de Împrumut nr. 8481-RO semnat între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare și ratificat prin Legea nr. 234/2015.