Cinci persoane au fost reţinute, marți, în urma unei acţiuni derulate pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în traficul de migranţi.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Dolj, s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2019, patru  persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 32 de ani, din zona Calafat, respectiv Timişoara, ar fi constituit un grup infracţional organizat, pentru preluarea din Bulgaria a unor cetăţeni de străini, pe care apoi i-ar fi transportat şi călăuzit, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, destinaţie finală fiind Germania.

„În acest context, la data de 12 aprilie, pe autostrada A1– Lugoj- Timişoara- Nădlac, poliţiştii au oprit în trafic un autotren, condus de un cetăţean bulgar, de 64 de ani, în remorca căruia au fost identificaţi 2 cetăţeni turci, de 37 şi 48 de ani, care ar fi intrat ilegal în România. Conform procedurilor legale, cei doi cetăţeni turci au fost preluaţi de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, fiind introduşi într-un centru de carantină. Ulterior, au fost puse în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară la adrese din  zona localităţilor Calafat şi Timişoara, folosite de cei 4 cetăţeni români. De la locații au fost ridicate bunuri și înscrisuri, care ar avea valoare probatorie”, spun reprezentanții IPJ Dolj.

Cei patru cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 29 şi 32 de ani precum şi cetăţeanul bulgar, de 64 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Articolul precedentValentina Burdescu, președintele ONRC, anunță două proiecte majore cu impact în zona IT
Articolul următorUnde-i lege nu-i tocmeală. Protecție, într-un oraș din Dolj, cu măști și felicitări trimise în plic