Cinci percheziții au fost derulate, joi, în Craiova, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat, la acțiune participând Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, sprijiniţi de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi luptători ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi Dolj, scrie Adevărul.
Au fost puse în aplicare patru mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Potrivit unui comunicat al IPJ Dâmboviţa ,„persoanele în cauză, patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani, sunt bănuite că, la data de 15 mai ar fi sustras dintr-o locuinţă din Găeşti bani şi bijuterii din aur. Prejudiciul cauzat este estimat la 100.000 de lei. În urma descinderilor au fost indisponibilizate obiecte susceptibile a fi folosite la comiterea infracţiunii. Activităţile de cercetare penală sunt efectuate sub îndrumarea şi coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti”.
În urma percheziţiilor, oamenii legii din Găeşti au recuperat o parte dintre bijuterii, dar şi sume de bani.