Craiova, Constanța şi Galaţi au intrat în competiţia pentru obţinerea titlului „Capitala Tineretului din România”, ediţia 2020-2021, urmând ca oraşul câştigător să primească premiul de 50.000 de euro, potrivit agerpres.ro. 

Programul se află la cea de-a cincea ediţie, iar oraşul câştigător va purta titlul în perioada 02 mai 2020 – 1 mai 2021, timp în care va implementa şi derula un program complex de dezvoltare urbană prin tineri.

Reprezentanţii celor trei oraşe au depus dosarele de candidatură pentru Runda I în format electronic pe platforma de candidatură dedicată, prezentând o serie de specificaţii tehnice, dar şi o scrisoare de motivaţie alături de descrierea conceptului programului propus.

Analizarea candidaturilor va fi realizată de un juriu independent, format din reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, ai mediului privat, ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare. Oraşele finaliste alese pe baza criteriilor de jurizare îşi vor depune o candidatură completă în cea de-a doua rundă. Lista scurtă a finaliştilor va fi publicată pe data de 31 iulie, iar până pe 30 septembrie oraşele finaliste vor dezvolta conceptul propus într-un dosar extins de candidatură.

„Cred că tinerii din ţară au nevoie de oportunităţi şi de motive care să-i impulsioneze să se implice, să îşi dorească să schimbe ceva. Am convingerea că noi, tinerii, putem realiza tot ceea ce ne propunem, dar cred că pentru asta trebuie să oferim un vot de încredere celor din jurul nostru. Este extrem de important să dezvoltăm parteneriate cu actorii care ne pot susţine, iar aici fac referire la autorităţile publice locale şi la mediul privat. Mă bucur să văd că tinerii din Constanţa, Craiova şi Galaţi au înţeles acest lucru şi îşi doresc să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor lor”, a declarat preşedintele Consiliului Tineretului din România, Mihai Dragoş.

Programul „Capitala Tineretului din România” funcţionează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului – titlu deţinut de Cluj-Napoca în 2015 – şi a fost iniţiat de către Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, Grupul PONT şi Banca Comercială Română (BCR). Prima ediţie a avut loc în anul 2016, iar primul oraş din România care a purtat acest titlu a fost Timişoara, urmat de Bacău, Baia Mare şi Iaşi, care a preluat oficial mandatul în data de 2 mai 2019. Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) este partener strategic al programului.

Alături de dreptul de a purta titlul timp de 365 de zile, oraşul câştigător va primi şi un premiu în valoare de 50.000 de euro oferit de Banca Comercială Română, co-iniţiator al programului.

 

Articolul precedentPercheziții în Craiova. Patru bărbați și o femeie, suspectați de furt de bijuterii și bani dintr-o casă din Găești
Articolul următorVIDEO. Pământ de flori presărat pe șina de tramvai, la Craiova. „Metodă pentru ca tramvaiul să urce la deal”