Parcarea Aeroportului Internațional Craiova va fi extinsă și modernizată, achiziția acestor servicii fiind scoasă la licitație, marți, de către reprezentanții administrației județene din Dolj. Contractul are o valoare de aproximativ 2.200.000 de lei, presupunând atât proiectarea cât și execuția lucrărilor.
Conform cerințelor Consiliului Județean Dolj, în subordinea căruia se află aeroportul din Bănie, firma care va obține acest contract se va ocupa atât de proiectare cât și de efectuarea lucrărilor de extindere și modernizare.
În ceea ce privește proiectarea, potrivit anunțului CJ Dolj, se solicită efectuarea documentației pentru obținerea certificatului de urbanism; studii de teren, inclusiv măsurători în sistem WGS84, dacă se cere avizul Autorității Aeronautice Civile Romane-AACR); expertiză tehnică parcare existentă ce se modernizează; studiu de fezabilitate pentru proiect mixt, documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor necesare precum și obtinerea acestora, proiectul tehnic de execuție, etc.
În caietul de sarcini sunt trecute și solicitările privind execuția lucrărilor, administrația județeană venind cu o serie de propuneri privind anumite obiective, în parcare urmând a fi amplasată și o stație de încărcare mașini electrice.
„Se propune realizarea urmatoarelor obiecte: sistem rutier platformă; sistem de supraveghere video; sistem de iluminat exterior; împrejmuire parcare; sistem de evacuare ape pluviale; marcaje și semnalizări pentru siguranța circulației; stație de încărcare mașini electrice; sistem automat de parcare cu bariere”, se specifică în anunț.
Valoarea estimată a contractului este 2.183.698,89 lei, fără TVA, din care execuție 2.059.042 lei, fără TVA, iar proiectarea și asistența tehnică 124.656,89 de lei, fără TVA.
Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 4 aprilie, anul acesta.