O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, neidentificată încă, și-a pierdut viața, sâmbătă după-amiaza, după ce s-ar fi aruncat în apă, de pe podul de peste Jiu, din zona Bucovățului, județul Dolj. 

Potrivit reprezentanților ISU Dolj, femeia a fost scoasă din apă de către doi cetățeni care au văzut momentul căderii în Jiu, polițiștii urmând să stabilească dacă a fost vorba despre un accident sau o sinucidere.

„Este vorba despre o femeie în vârstă de circa 60 de ani, a cărei identitate nu se cunoaște încă. A căzut sau s-a aruncat, fapt ce urmează a fi stabilit, în Jiu. Câțiva oameni ar fi văzut-o și au reușit să o scoată din apă. Au intervin pompierii SMURD”, a declarat Mihaela Gîrd, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Articolul precedentVIDEO/FOTO Sute de amenzi aplicate și zeci de permise reținute în urma unei razii a polițiștilor doljeni
Articolul următorTrei sirieni, între care doi minori, găsiți între cutii cu haine, la Frontiera Calafat. Plătiseră șoferul pentru „cursa” spre Germania