Tot mai mulți studenți de peste hotare aleg să studieze la facultățile Universității din Craiova. Acest lucru rezultă din statisticile instituției, reprezentanții unității de învățământ derulând, în prezent, un proiect special conceput pentru a dezvolta acest segment.

Programul are un buget aprobat de 359.000 de lei, unul dintre obiective constând în stimularea mobilității internaționale a cadrelor didactice, a personalului administrativ și studenților prin dezvoltarea competențelor lingvistice ale acestora. De asemenea, prin implementarea acestui proiect se are în vedere și îmbunătățirea serviciilor pentru studenții internaționali și pentru personalul academic internațional, după cum a anunțat rectorul UCV, Cezar Spînu. Toate acțiunile prevăzute în program se vor încheia la data de 15 decembrie, anul acesta. Proiectul este finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională de la Ministerul Educației.

Universitatea din Craiova are, în prezent, 122 de parteneri ERASMUS și 25 de alți parteneri în Europa, Africa, Asia, America de Nord și de Sud.

Articolul precedentCiobanii din Olt acuzați de crimă, arestați
Articolul următorRâul Jiu acoperit de gunoaie. Hidroelectrica, obligată să ia măsuri