O parte din rezerviştii cu domiciliul în județul Dolj, cuprinşi în planurile de mobilizare, va fi chemată la unitățile militare, în perioada următoare, potrivit unui comunicat al Prefecturii.
Aceştia vor participa la un exerciţiu de mobilizare condus de Ministerul Apărării.
„În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război și ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în perioada 17-21 octombrie 2022, în judeţul Dolj se desfăşoară un exerciţiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare – MOBEX DJ-VL-22, condus de Ministerul Apărării Naţionale și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Dolj.
Sursa citată adaugă că exerciţiile de acest tip se planifică şi se organizează periodic în toate judeţele ţării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfăşurării acestora.
„Pe timpul exerciţiului, o parte din rezerviştii cu domiciliul în județul Dolj, cuprinşi în planurile de mobilizare, va fi chemată la unitățile militare, în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare”, mai arată Prefectura.
Sursa: Realitatea de Dolj