Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi la Slatina, că va promova un act normativ prin care va desfiinţa centrele medicale de permanenţă din localităţi, motivând că în ciuda existenţei acestor n-a scăzut numărul prezentărilor în unităţile de primiri urgenţe.

Sorina Pintea a afirmat că centrele de permanenţă din localităţi nu au dus la scăderea numărului prezentărilor în urgenţă ci, din contră, la creşterea cu aproximativ 30 la sută.

„Vorbeam de centrele de permanenţă. În ultima perioadă, am făcut o analiză a acestor centre pentru că, în ultima perioadă, tariful crescând foarte mult, din punctul meu de vedere, şi responsabilitatea celor care lucrează acolo trebuie să crească. Făcând o analiză la nivelul ţării, numărul prezentărilor în urgenţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut aproximativ cu 30 la sută, ceea ce este strigător la cer, nu mă feresc să o spun, în condiţiile în care, categoric, la numărul  de cazuri crescute creşte finanţarea unităţii de primiri urgenţe, creşte şi finanţarea centrelor de permanenţă. Eficienţă zero şi atunci urmează să promovăm un proiect de act normativ în care să şi desfiinţăm aceste centre pentru că în primul proiect era vorba doar de înfiinţare”, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a adăugată că aceste situaţii vor fi prezentate odată cu promovarea actului normativ.

„Sunt nişte criterii pe care trebuie să le respecte, nişte termene de raportare. Mărturisesc că nu le-a urmărit şi nu le-a cerut nimeni, până acum. Dar, în momentul în care eu am declarat că avem bani, trebui să-i cheltuim eficient, trebuie să facem şi chestia aceasta. Deci, vom promova proiectul de act normativ, avem situaţiile pe care le vom prezenta, ca să justific promovarea acelui proiect, le vom da publicităţii şi o să vedeţi. Sunt cifre care ar trebui să le dea multora de gândit”, a mai spus Sorina Pintea.

 

Articolul precedentZiua Drapelului Național, marcată de autoritățile din Dolj
Articolul următorMinisterul Sănătăţii dă două milioane lei pentru reabilitarea blocului medical al Spitalului Slatina