Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat, sâmbătă dimineaţa, două piețe din Slatina, Steaua și Zahana, unde a stat de vorba cu legumicultorii din zonă, pe care i-a felicitat pentru că au reușit să își valorifice producția din acest an, constituindu-se în patru cooperative: Pleșoiu, Urzica, Vădăstrița și Ghimpețeni.
Daea a fost însoţit de preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Alexandru Stănescu, vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu, directorul AFIR, Adrian Chesnoiu, directorul ANIF, Florin Barbu, dar şi de oltenii Florin Ciobanu şi Emil Marinescu, consilieri ai ministrului.
Asociaţia Tinerilor Fermieri (ATF) Olt, împreună cu cele patru cooperative înfiinţate de la începutul acestui an, la Ghimpeţeni, Pleşoiu, Vădăstriţa şi Urzica, au reuşit un lucru extraordinar. Pentru prima dată de când există pieţe în Slatina, o parte din acestea va fi administrată de producători, eliminând astfel samsarii care încă îi păcălesc pe cumpărători.
Ministrul Petre Daea a discutat cu producătorii agricoli şi a cumpărat produse de la ei.
„În toate pieţele din România, conform legii, există spaţii separate, spaţii rezervate producătorilor agricoli, spaţii rezervate comercianţilor, în aşa fel încât producătorii care au această posibilitate să poată vinde direct. Printr-o astfel de organizare se creează o astfel de posibilitate, să vină să-şi valorifice direct produsul, având câştig atât fermierul, pentru că poate să elimine veriga intermediară care ar înseamna costuri şi preţuri mai mici pentru ei şi asigură un produs proaspăt consumatorului, iar preţurile întâlnite aici sunt foarte bune”, a declarat ministrul Daea.