Un proiect privind ajutorul oferit persoanelor de etnie romă, aflate în situații de risc, va fi implementat în Craiova, urmând ca de aceste acțiuni să se ocupe Direcția de Asistență Socială Craiova. Datorită acestui program, va fi construit în Bănie și un centru de zi în cadrul căruia vor fi furnizate mai multe servicii medicale.

Pentru a beneficia de acest program, finanțat prin Granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021, administrația craioveană trebuie să depună proiectul până în data de 8 mai, fapt pentru care consilierii locali se întâlnesc, azi, pentru a aproba anumite cheltuieli pe care trebuie să le suporte autoritatea locală, timp de cinci ani.

S-a estimat că se vor cheltui, din bugetul local, 500.000 de lei, anual, reprezentând cheltuieli cu salariile personalului, cheltuieli cu bunuri și servicii, cu întreținerea(încălzit, iluminat, apă, canal, salubritate).

Prin proiectul „Educaţie şi sprijin fără bariere” se urmăreşte „promovarea pe scară largă a atitudinii pozitive faţă de persoane aflate în dificultate sau risc de excluziune socială; perceperea persoanelor defavorizate ca parteneri egali, accesul egal în grupul ţintă pentru femei şi barbaţi şi înfiintarea şi funcţionarea unui Centru de zi denumit ,,SUNSHINE”; furnizarea de servicii socio-medicale pentru 1.582 de persoane aflate în dificultate care vor beneficia de servicii specializate, în vederea tratării tulburărilor comportamentale (autism, ADHD, tulburări de dezvoltare asociate, etc.), recuperării copiilor şi tinerilor cu handicap neuromotor, precum şi a copiilor şi tinerilor care suferă de anorexie, bulimie, obezitate şi a celor care suferă de tulburari anxiose, depresie şi bullying sau adicţii; furnizarea serviciilor de mediere socială şi consiliere profesională pentru cei 660 de părinți/tutori sau alţi membri ai familiei copiilor aflati în dificultate şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă şi educaţi pentru sănătate pentru un număr de 900 de copii/tineri aflați în risc de sărăcie și excluziune socială şi părinţi/tutori/ alţi membri ai familiei acestora”, se arată în proiect.

Durata proiectului este de 36 de luni, iar valoarea totală eligibilă a acestuia este de 2.800.000 euro. Beneficiarii vor fi identificaţi şi recrutaţi de către profesorii din cele 23 de şcoli primare şi gimnaziale şi trei şcoli speciale din municipiul Craiova, formaţi printr-un proiectul anterior, respectiv „Educaţia poate rupe lanţul sărăciei!”.

Articolul precedentReabilitarea bazinului de înot de la Carol I, îngreunată din cauza instalațiilor. Primarul Craiovei a semnat mai multe contracte și urmează și cel privitor la PUG-ul municipiului
Articolul următorDoljean reținut după ce a fost prins fără permis la volanul mașinii și a refuzat testarea pentru stabilirea alcoolemiei