Președinta Societăţii de Medicină de Familie Dolj, Adriana Dogaru, a precizat, după ce miercuri au apărut imagini cu încăperile insalubre în care funcționează cabinetele unor medici de familie din Craiova, că medicii respectivi ar fi putut să reabiliteze și să modernizeze spațiile dacă între ei și primărie ar exista contract de vânzare-cumpărare, nu de concesiune.

Adriana Dogaru, președinta Societăţii de Medicină de Familie Dolj, susține că spațiile respective sunt autorizate să funcționeze conform legii, pe acte fiind pusă ștampila instituțiilor responsabile în acest sens.

„Ne arătăm profund surprinși de poziția Direcției de Patrimoniu a Primăriei Craiova exprimată prin comunicatul de presă privind cabinetele medicilor de familie și ne simțim obligați să facem următoarele precizări: medicii de familie au respectat în permanență obligațiile pe care le-au avut privind spațiile în care-și desfășoară activitatea  în interesul public al pacienților, acestea fiind autorizate să funcționeze conform legii, de către toate institutiile acreditate: Sanepid, ISU, Colegiul Medicilor”, se arată în comunicatul semnat de către președinta Societăţii de Medicină de Familie Dolj, Adriana Dogaru.

Aceasta a mai transmis că problemele sunt de acum zece ani și că deși s-a luat decizia, prin Consiliul Local Craiova, ca aceste spații să fie vândute medicilor de familie, sunt puține cazurile în care tranzacția a avut loc.

„În fapt, încă de mai bine de 10 ani, Primăria Craiova, ca deținătoare a spațiilor, avea obligația ca acestea să fie „amenajate și dotate…conform standardelor” prevăzute în legislația UE, în caz contrar, dacă aceștia nu hotărau să aloce fonduri pentru acest lucru, spațiile trebuiau vândute medicilor de familie pentru ca aceștia să le poata amenaja. De menționat și că vânzarea se poate face doar cu obligația ca în acele spații să se desfășoare pentru totdeauna doar activitate medicală. Din păcate, Direcția Patrimoniu a Primăriei Craiova nu s-a îngrijit de această obligație, de a amenaja și repara spațiile și pe cale de consecință Consiliul Local Craiova, încă de atunci, a decis prin Hotararea nr. 135/2008 să vândă spațiile medicilor de familie, pentru ca aceștia să poată investi banii necesari renovărilor și dotărilor. Ca urmare a acestei Hotărâri, spațiile au fost expertizate și evaluate pentru a se știi prețul de vânzare, dar cu surprindere Direcția Patrimoniu nu a finalizat această vânzare decât în câteva cazuri izolate, pe criterii doar de ei știute”, se mai arată în comunicat.

În ceea ce privește vânzarea-cumpărarea, medicii încă așteaptă ca această tranzacție să aibă loc, între timp confrântundu-se cu o creștere a chiriei, spun aceștia.

„Cu uimire și de neînțeles pentru nimeni am constatat că după ani buni în care nu s-au vândut și nici nu s-au reparat spațiile de primarie (cu exceptia a două cazuri izolate), după 8 ani , Direcția Patrimoniu a Primăriei Craiova a comandat o nouă expertiză, de data aceasta de evaluare a chiriei, pe care prin Raportul 85047/2016 a majorat-o de peste 50 de ori, aceasta prin încalcarea unor prevederi legale elementare cum ar fi: experților nu li s-a permis să intre în clădiri și nici nu a avut loc negocierea chiriei, prevazuta la art. 4.2. al Ordinului 946/2004, etc.  În urma acestei decizii,am purtat discuții cu Comisia Juridică, Administrație Publică, Ordine Publica si Drepturi Cetatenesti a Primăriei Craiova, unde ni s-a dat dreptate și s-a luat hotărârea de a se relua vânzarea cabinetelor medicale. S-a facut deja o nouă evaluare a prețului de vânzare a cabinetelor și Direcția Patrimoniu a Primăriei Craiova ar fi trebuit să demareze vânzarea cabinetelor medicale, lucru pe care continuăm să îl așteptăm, dar cu mirare și surprindere lecturăm acest comunicat de presă care nu are nici cea mai mică legatură cu realitatea”, informează Dogaru.

La rândul lor, medicii de familie care au cabinete în Policlinica din Craioviţa Nouă susțin că probleme nu sunt doar la grupurile sanitare, ci și în interiorul cabinetelor, acuzând autoritățile că au făcut „lucrări de mântuială”, în urmă cu șase ani, când au reabilitat și anvelopat clădirea.

Articolul precedentDoi tineri din Craiova, premiați în cadrul Galei Campionilor 2018 de la Timișoara
Articolul următorAutoritățile din comuna doljeană Terpezița au depus coroane, în anul Centenarului, la o statuie fără cap