Un medic din județul Gorj este obligat, de instanță, să plătească sute de mii de euro daune, după decesul unei adolescente de 17 ani. Medicul Carmen Braia a aflat verdictul în data de 15 iunie, Curtea de Apel Craiova dând hotărârea definitivă în acest caz după șapte ani de judecată. În 2017, Braia a mai primit și trei ani de închisoare, executarea fiind înlocuită cu șase ani termen de supraveghere. De asemenea, trei ani de zile Braia nu are voie să profeseze.
Raluca Tulic, din comuna Slivilești, județul Gorj, s-a stins din viață în 2011, în Spitalul din Târgu Jiu. Fata era internată pe Secția ORL a unității medicale, cu diagnosticul de amigdalită. Adolescenta a murit într-o dimineață, imediat după ce i-a fost făcută injecția cu antibiotic. Aceasta a intrat în șoc anafilactic, medicii nemaivând cum să o salveze. Ancheta în acest caz a durat șase ani, medicul Carmen Braia fiind trimis în judecată în ianuarie 2017. Cu ocazia efectuării cercetărilor, procurorii au depistat faptul că unele documente au fost falsificate. Mai exact s-a „umblat” în foaia de observație a pacientei pentru a se trece în actul respectiv că fetei i-a fost făcut testul obligatoriu de alergie la medicamente. În realitate, s-a trecut peste acest procedeu, fiindu-i administrat direct tratamentul cu antibiotic.
Medicul și spitalul plătesc daunele
Vineri, judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova au dat un verdict final în acest caz, daunele de sute de mii de euro urmând a fi plătite nu de firma de asigurare, ci de către medic. În prima instanță se stabilise ca societatea de asigurări să suporte aceste daune, judecătorii craioveni schimbând decizia în data de 15 iunie. „Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată, pe latură civilă, şi, rejudecând înlătură dispoziţia de obligare în solidar a părţilor responsabile civilmente S.C. Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group S.A. şi Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra S.A, la plata despăgubirilor civile şi, pe cale de consecinţă, obligă doar inculpata Braia Carmen, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Tudor Vladimirescu Târgu Jiu, la plata următoarelor sume: 20.000 lei, reprezentând prejudiciu material, către părţile civile Tulic Radu şi Tulic Elisabeta; echivalentul în lei a sumei de 400.000 euro, cu titlu de daune morale, către părţile civile Tulic Radu şi Tulic Elisabeta; echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă Tulic Ioana; echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, către părţile civile Albici S. Gheorghe şi Tulic Elisabeta, în calitate de moştenitori ai defunctului parte civilă Albici Gh. Sandu. Obligă inculpatele şi părţile civile Tulic Radu şi Tulic Ioana la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 100 lei fiecare. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de părţile responsabili civilmente S.C. Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group S.A. și Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra S.A rămân în sarcina statului”, este decizia judecătorilor Curții de Apel Craiova.
De condamnare nu a scăpat nici asistenta medicală Mariana Ionicioiu, aceasta fiind cea care a ajutat-o pe doctoră să falsifice foaia de observație. Ionicioiu a fost condamnată la 1 an și cinci luni de închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de cinci ani.