Mai mulți tineri din Craiova prinși mâncând semințe și scuipând cojile pe jos au fost puși de către polițiștii locali să adune mizeria pe care o făcuseră în jurul băncii, astfel de fapte fiind frecvent întâlnite în Craiova odată ce s-a încălzit. În vizorul oamenilor legii au ajuns și cei care consumă alcool în spațiul public, cei care fumează în incinta locurilor de joacă sau craiovenii care plimbă câinii fără să aibă la ei obiectele necesare curățării domeniului public.
Reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Craiova nu au dat amenzi, încă, pentru aceste situații, desfășurând în perioada 18-24 martie, o acțiune preventivă pe întreaga rază a municipiului Craiova, intitulată „Săptămâna prevenției”.
„Acțiunea a avut caracter preventiv, educativ și de informare, nefiind aplicate amenzi contravenționale, ci doar avertismente verbale și scrise. Au fost aplicate 1.869 avertismente verbale și 223 avertismente scrise pentru aruncarea cojilor de semințe, a chiștoacelor de țigări și a altor obiecte pe domeniul public, consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, apelarea în mod repetat la mila cetățenilor de catre o persoana aptă de muncă, fumatul în incinta locurilor de joacă și în incinta unităților de învățământ, plimbarea câinilor în incinta locurilor de joacă sau fără ca deținătorul să aibă asupra sa obiectele necesare curățării domeniului public, folosirea echipamentelor aflate în incinta locurilor de joacă în mod neadecvat sau de către persoane ce nu se încadrează în limita de vârstă afișată, lipirea de afișe publicitare în alte locuri decât cele special amenajate”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale Craiova.
Avertizați au mai fost, potrivit polițiștilor locali, și taximetriștii care fumează în incinta autoturismului, cei care nu respectă stațiilor taxi și locurilor amenajate pentru mașinile echipate taxi sau cei care nu țin cont de semnificațiilor semnelor rutiere privind oprirea interzisă și staționarea interzisă.