Actualitate· 2 min citire

Japonezii au venit să vadă Scutul antirachetă de la Deveselu - FOTO

Realitatea de Craiova
Scris de Realitatea de Craiova Publicat: 20 iul. 2018, 11:46

Reprezentanți ai Ambasadei Japoniei în România au vizitat, joi, baza militară NATO de la Deveselu.

Potrivit informațiilor oficiale, oficialii niponi au făcut un tur al Bazei românești 99 și al Scutului Aegis Ashore Missile Defense System Romania.

Componenta terestră de la Deveselu a sistemului de apărare antirachetă AEGIS, împărțit de SUA și de NATO, a fost declarată operațională pe 18 decembrie 2016, după aproape doi ani de construcție și aproape șase ani de la momentul în care România a fost de acord să găzduiască acest sistem.

Baza militară de lângă Caracal găzduiește un sistem de radar și trei baterii de rachete interceptoare SM-3 IB, care au rolul de a intercepta rachete balistice intercontinentale sau cu rază medie de acțiune, principalele amenințări identificate provenind dinspre Iran și Orientul Mijlociu. Componenta sistemului terestru AEGIS de la Deveselu urmează să intre într-o perioadă de teste, până în primăvara lui 2016, pentru a putea fi integrat cu sistemul maritim AEGIS, funcțional deja pe patru nave aflate în Marea Mediterană, cu baza la Rota, în Spania, precum și cu radarul instalat în Turcia și cu sistemul de comandă și control de la Ramstein, din Germania.

Scutul antirachetă de la Deveselu a început să fie construit în 2013, iar România a fost de acord să găzduiască acest sistem în 2010, printr-o decizie a CSAT, în 2011 fiind semnat

Acordul dintre România și SUA privind acest sistem antirachetă. Interceptoarele de tip SM-3 IB (Standard Missile 3 Block IB) și radarul SPY-1 de la Deveselu fac parte dintr-un sistem complex de apărare împotriva rachetelor balistice cu rază medie și lungă de acțiune, care este dezvoltat în comun de SUA și de NATO și care acoperă întreaga Europă. Componenta de la Deveselu are rolul de a apăra sudul spațiului european.

37376148_1639634186159206_7007071974706905088_o
37381191_1639634302825861_5317123543413030912_o
37384962_1639633892825902_1458292850423758848_o
37390785_1639634079492550_2837253858139308032_o
37393405_1639634066159218_4528988656525901824_o
37419308_1639633909492567_8764513098343120896_o
37536077_1639634146159210_3018629901847625728_o
37536332_1639634206159204_5998700875801952256_o

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate