Reprezentanţi ai Ambasadei Japoniei în România au vizitat, joi, baza militară NATO de la Deveselu.
Potrivit informaţiilor oficiale, oficialii niponi au făcut un tur al Bazei româneşti 99 şi al Scutului Aegis Ashore Missile Defense System Romania.
Componenta terestră de la Deveselu a sistemului de apărare antirachetă AEGIS, împărţit de SUA şi de NATO, a fost declarată operaţională pe 18 decembrie 2016, după aproape doi ani de construcţie şi aproape şase ani de la momentul în care România a fost de acord să găzduiască acest sistem.
Baza militară de lângă Caracal găzduieşte un sistem de radar şi trei baterii de rachete interceptoare SM-3 IB, care au rolul de a intercepta rachete balistice intercontinentale sau cu rază medie de acţiune, principalele ameninţări identificate provenind dinspre Iran şi Orientul Mijlociu. Componenta sistemului terestru AEGIS de la Deveselu urmează să intre într-o perioadă de teste, până în primăvara lui 2016, pentru a putea fi integrat cu sistemul maritim AEGIS, funcţional deja pe patru nave aflate în Marea Mediterană, cu baza la Rota, în Spania, precum şi cu radarul instalat în Turcia şi cu sistemul de comandă şi control de la Ramstein, din Germania.
Scutul antirachetă de la Deveselu a început să fie construit în 2013, iar România a fost de acord să găzduiască acest sistem în 2010, printr-o decizie a CSAT, în 2011 fiind semnat
Acordul dintre România şi SUA privind acest sistem antirachetă. Interceptoarele de tip SM-3 IB (Standard Missile 3 Block IB) şi radarul SPY-1 de la Deveselu fac parte dintr-un sistem complex de apărare împotriva rachetelor balistice cu rază medie şi lungă de acţiune, care este dezvoltat în comun de SUA şi de NATO şi care acoperă întreaga Europă. Componenta de la Deveselu are rolul de a apăra sudul spaţiului european.