O tânără în vârstă de 27 de ani, din județul Galați, a fost prinsă, duminică, de către jandarmii doljeni, într-un parc din Băilești în timp ce încerca să vândă încălțăminte contrafăcută.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Jedețean de Jandarmi Dolj, femeia s-a ales cu dosar penal, fiindu-i confiscate toate bunurile pe care le avea asupra ei. „Duminică, în jurul orei 19.40, în zona Parcul Tineretului, din Băileşti, jandarmii au depistat-o pe numita M. I., de 27 ani, din comuna Brăhăşeşti, județul Galaţi, în timp ce oferea spre comercializare articole de încălţăminte cu însemnul unor mărci înregistrate, fără a deține certificat de conformitate privind produsele purtătoare de marcă înregistrată. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, urmând a fi înaintate organelor competente pentru soluţionare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj.