Trei tineri din Ciupercenii Noi, judeţul Dolj, au fost reţinuţi, după ce au ameninţat poliţiştii cu furci şi topoare. Aceştia voiau să scape, după ce fuseseră prinşi în flagrant la furat de lemne.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că este vorba despre trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani, toţi din Ciupercenii Noi, surprinşi în timp ce furau material lemnos din pădurea situată în extravilanul localităţii.

Cei trei au abandonat materialul lemnos şi s-au îndreptat cu atelajul hipo către locuinţă, în timp ce proferau injurii şi ameninţări.

Când au ajuns la locuinţa lor, cei trei tineri au ieşit din curte înarmaţi cu topoare şi furci, continuând să adreseze injurii şi ameninţări.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentaţi Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.

„La faţa locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliţie, ordinea publică fiind restabilită, iar persoanele recalcitrante conduse la sediul poliţiei. Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, în cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

 

Articolul precedentS-a dat ordinul de începere pentru construcţia drumului expres Craiova-Piteşti
Articolul următorNoi detalii în cazul jafului de la banca din Craiova. Cu câţi bani a reuşit să fugă hoţul