Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Craiova, a fost reținut, miercuri, fiind bănuit că a comis trei infracţiuni de furt calificat. 

Potrivit IPJ Dolj, în seara zilei de 09 decembrie, polițiștii craioveni  au surprins, în flagrant delict, pe strada Panait Moşoiu, din municipiu, un tânăr de 28 de ani, din localitate, în timp ce fura  un portofel ce conținea suma de 250 lei, din rucsacul unei femei de 67 de ani, din Constanța.

S-a efectuat cercetări și, mai spun reprezentanțnții IPJ Dolj, a rezultat că tânărul este bănuit de alte două furturi, din 29 noiembrie şi 02 decembrie, anul acesta.

Și în aceste cazuri, bărbatul a furat portofele ce conţineau sume de bani şi documente, aparţinând unei tinere de 31 de ani, din Craiova şi unei femei de 60 de ani, din oraşul Topoloveni.

„În urma probatoriului administrat, ieri, 14 decembrie, tânărul de 28 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCraiova a primit trofeul pentru Excelență în Economie Verde
Articolul următorDolj: Consilier local în conflict administrativ după ce a votat pentru salariul soţiei