Viorica Dăncilă, premierul demis, a anunțat, luni, la Parlament, că dacă este posibil și în urma verificărilor rezultă acest lucru, va fi adoptată o hotărâre de guvern pentru deblocarea examenului de rezidenţiat.
Întrebată despre actuala situației a absolvenților de Medicină și aducându-i-se în atenție că senatorul PSD Ecaterina Andronesc a recomandat această hotărâre de guvern, Dăncilă a spus că se va întâmpla acest lucru dacă este posibil.
„Voi verifica. Dacă este posibil acest lucru, cu siguranţă voi face”, a declarat Viorica Dăncilă.
Examenul de rezidențiat ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie și a fost amânat pentru 8 decembrie, deoarece la Ministerul Educației nu există un ministru care să semneze cele șapte ordine necesare organizării probei. Există semnale că nici această dată nu este una certă, fapt pentru care sute de tineri au protestat în semn de nemulțumire.