Lucrările de modernizare și revitalizare a esplanadei din cartierul Lăpuș, din Craiova, vor demara, potrivit unui anunțt făcut, miercuri, de reprezentanții primăriei. Un proiect în acest sens a fost deja întocmit și presupune refacerea spațiului public, amenajări de zone speciale pentru petrecerea timpului liber de către copii și adulți, schimbarea pavimentului sau amplasarea de mobilier urban modern.

Esplanada se află în vecinătatea blocurilor N24, N25, T14, T15 – Calea București și este principala poartă de intrare în municipiul Craiova.

Potrivit primarului Mihail Genoiu, termenul pentru executarea lucrărilor este de cinci luni. Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) se ridică la 2.155.098,12 lei, sumă care include proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor.

„Locuitorii din cartierul Lăpuș vor beneficia, cât de curând, de un spațiu public modern, cu spații de agrement și un loc de promenadă. Este vorba de intrarea în Craiova, pe principala arteră de circulație, Calea București și care necesita o revitalizare urgentă nu doar pentru cei care locuiesc în cartier, dar și pentru cei care tranzitează zona. În acest moment, esplanada din cartierul Lăpuș nu face cinste unui oraș modern, curat, așa cum este Craiova. Dar, cel mai important este faptul că acest spațiu nu mai este unul sigur, mai ales pentru cei mici. Motiv pentru care am demarat un proiect de modernizare pentru această zonă și iată că începem și lucrările, care ar trebui să fie gata chiar către finalul acestui an”, a declarat Genoiu.

Articolul precedentDolj: Tânăr reținut după ce a intrat în curtea vecinului său și l-a luat la bătaie
Articolul următorSalubritate Craiova va relua programul cu publicul. Noi reguli