Ford a confirmat astăzi prelungirea deciziei de suspendare temporară a producției de vehicule și motoare în majoritatea fabricilor sale europene până cel puțin pe data de 4 mai. Reprezentanții Ford România au precizat că la uzina din Craiova „majoritatea angajaților vor rămâne în șomaj tehnic până pe 30 aprilie, deoarece 1 Mai este o sărbătoare națională”.

Anunțul vine după ce, anterior, compania Ford anunțase că producția va fi suspendată temporar, începând cu data de 19 martie, pentru o perioadă de câteva săptămâni, în principalele sale unități de producție din Europa (Saarlouis și Koln, Germania; Valencia, Spania și Craiova, România), iar producția de motoare de la fabricile din Bridgend și Dagenham (Marea Britanie) va fi oprită începând cu data de 23 martie. În ceea ce privește fabrica Ford din Valencia (Spania) aceasta va avea activitatea suspendată temporar până cel puțin pe 27 aprilie.

„Este important să oferim angajaților noștri cât mai multă claritate cu privire la modul în care este de așteptat ca această perioadă să continue”, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa. „Sperăm că situația se va îmbunătăți în luna următoare. Totuși, planurile noastre de repornire a operațiunilor vor continua să depindă de condițiile și directivele impuse de guvernele naționale”.

Planurile de repornire a producției Ford depind în mare măsură de situația din săptămânile următoare legată de COVID19, de restricțiile naționale în vigoare la acel moment, de constrângerile furnizorilor și de capacitatea rețelei noastre de distribuitori de a opera. Planul de „revenire la muncă” al companiei va cuprinde, de asemenea, măsuri adecvate privind distanțarea socială și alte protocoale de sănătate și de securitate, necesare pentru a proteja forța de muncă.

Vor continua acțiunile implementate pentru angajații care sprijină producția, precum și pentru cei care îndeplinesc în continuare roluri importante în afara ariei de producție, care lucrează de acasă.

În plus față de suspendarea producției din fabricile sale, multe alte operațiuni Ford în Europa au fost întrerupte în acest moment, cu excepția unui număr mic de activități critice pentru afacere.

Informații suplimentare despre planurile de repornire a producției vor fi comunicate pe măsură ce planurile sunt confirmate, mai precizează reprezentanții companiei.

Articolul precedentCinci noi cazuri de COVID-19 în județul Dolj
Articolul următorGrenadă găsită pe câmp, într-o localitate din Dolj