ITM Olt a desfăşurat, luna trecută, verificări la societăţile din județ care au obiect de activitate fabricarea mobilei. Cu acest prilej, o societate a fost depistată cu două persoane care nu aveau contracte individuale de muncă, amenda aplicată fiind de 40.000 de lei.

Inspectorii de muncă au avut în vizor, în luna iunie, unitățile care au ca obiect de activitate fabricarea de mobilă sau comerțul cu amănuntul de mobilă. Acțiunile au fost derulate la nivel național, în Olt fiind depistate mai multe nereguli. “Au fost verificați un număr de 16 angajatori. În urma definitivării controalelor, s-au identificat opt deficiențe cu privire la neîncheierea contractelor individuale de muncă anterior începerii raporturilor de muncă, nerespectarea prevederilor legale referitoare la obligația angajatorilor de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru, completarea eronată a registrului de evidență a salariaților, neevidențierea timpului de muncă, neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere”, a precizat inspectorul şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu.

Un angajator din Olt a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 lei, având la muncă două persoane fără forme legale. 

Articolul precedentDouă livrări de purcei din rasa Mangalița în județul Dolj. Procedură greoaie din cauza lipsei furnizorilor
Articolul următorBAC 2018: 2000 de contestații depuse în Dolj