Reprezentanţii Primăriei Craiova resping cererea în baza căreia firma Eco Sud solicită majorarea tarifului de depozitare a deşeurilor menajere la Depozitul Ecologic Mofleni, consilierii locali urmând să voteze, la şedinţa de joi, un proiect privind acest aspect.

Pentru a se convinge dacă solicitarea celor de la EcoSud este sau nu motivată,  Primăria Craiova a apelat la serviciile unei firme, raportul de verificare evidenţiind mai multe nereguli.

„Nu a fost prezentat un proiect tehnic de închidere actualizat, pe baza căruia pot fi calculate costurile de închidere a celulelor C1-C5. Deşeurile depozitate în celulele C1 – C5 sunt la o pantă mai mare decât panta admisibilă de legislaţia în vigoare,  capacitatea de depozitare pe amplasamentul celor cinci celule este depăşită, că datorită terasării prezente a depozitului rezultă un excedent important de deşeuri ce trebuie relocate, nu există informaţii relevante pe baza cărora să se poată estima costurile de monitorizare aferente închiderii celulelor C1 – C5, în sensul detalierii costurilor operaţionale de menţinere în funcţiune a instalaţiilor de captare şi tratare a gazului de depozit, precum şi a instalaţiei de tratare a levigatului”, se arată în raport.

Conform proiectului de hotărâre, firma recomandă care a efectuat aceste verificări solicitarea/executarea unui proiect tehnic de închidere a depozitului, în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016, şi obţinerea avizului de închidere de la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

 

Articolul precedentUn TIR încărcat cu floarea soarelui a luat foc, în localitatea Zănoaga
Articolul următorNoaptea cercetătorilor, la Universitatea din Craiova. Zeci de activităţi şi concursuri pentru elevi