Născute în urmă cu 100 de ani, la 1918, odată cu România Mare, Anica Bistriceanu din Calafat şi Tranca Constantin din Bechet au fost sărbătorite în cadrul campaniei desfăşurate de Ministerul Afacerilor Interne sub egida „O viață cât un Centenar”.

Zilele trecute, o delegaţie formată din: prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Constantin Nicolescu, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Dolj, Constantin Florea, comandatul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, Cosmin Mirea, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj, Constantin Florea şi şeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat, Constantin Perpelea, le-a trecut pragul celor două bătrânele.

Prima sărbătorită felicitată de către autorităţi a fost Tranca Constantin din oraşul Bechet. Îngrijită acum de doi nepoţi, femeia, care are doi copii, 7 nepoţi şi 13 strănepoţi, aşteaptă să-şi cunoască cât mai curând şi primul stră-strănepot.

Deşi puterile au mai lăsat-o, bătrânica spune că singurul secret al longevităţii stă în muncă şi tare şi-ar dori să mai întoarcă timpul în urmă cu măcar douăzeci de ani.

Pe Anica Bistriceanu din Calafat, autorităţile au găsit-o în curtea casei sale, înconjurată de copii şi nepoţi, cu toţii veniţi să o sărbătorească pe femeia născută în urmă cu 100 de ani. De fapt, acesta este cam singurul moment în care bătrânica a abandonat munca din grădina pe care, aşa cum ne-a mărturisit familia, o îngrijeşte mai toată ziua. Pe lângă muncă, Anica Bistriceanu ne-a dezvăluit că mai are încă un secret care îi dă atâta energie: îşi începe ziua cu o cafea bună.

Cele două sărbătorite au primit un mesaj de felicitare din partea Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, însoțit de un tricolor și o insignă cu inscripția „România 100”. De asemenea, din partea autorităţilor au primit câte un tort aniversar inscripţionat cu sigla Anului Centenar, flori, precum şi câte un pachet consistent de alimente. Însemnele naționale au fost păstrate la piept cu deosebit respect de către Anica Bistriceanu şi Tranca Constantin, oameni simpli, patrioți, care prin faptele lor și-au demonstrat atașamentul față de România.

Articolul precedentHandbal. CSM Slatina a anunţat jucătoarele de care se desparte
Articolul următorBacalaureat 2018: Doi elevi din Gorj, scoși din sala de examen