Patru doljeni au fost plasați în carantină instituționalizată, miercuri, după ce au părăsit locuința deși se aflau în izolare la domiciliu. 

Polițiștii doljeni au continuat, ieri, desfăşurarea de activităţi în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

Astfel, au verificat peste peste 2.900 de persoane şi aproximativ 100 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă.

„În urma activităţilor de verificare a persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu, poliţiştii doljeni au identificat patru persoane care au părăsit locuinţa, deşi se aflau în izolare. Persoanele în cauză au fost plasate în carantină instituţionalizată şi au fost sancţionate contravenţional, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020”, informează Prefectura Dolj.

Articolul precedentCraiova se îmbracă în IE. Spectacol în Parcul Romanescu
Articolul următorPepenii de Dăbuleni au ajuns în piețe