Un bărbat din Craiova și o tânără din Ostroveni au ajuns după gratii, marți, fiind condamnați pentru trafic de droguri.
Potrivit IPJ Dolj, femeia este condamnată la 5 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, bărbatul având o pedeapsă de 8 ani şi 8 luni închisoare.
Pe numele celor doi doljeni au fost emise mandate de executare a pedepselor, fiind depistați de către polițiști, marți, și duși în penitenciar.