Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj, a urmat exemplul colegei sale de partid, avocata Diana Șoșoacă, și, la evenimentul de înmânare a certificatelor care atestă calitatea de parlamentar, și-a dat masca jos, punctând faptul că cele mai multe astfel de produse existente pe piața din România nu sunt conforme.

Evenimentul a avut loc în incinta Prefecturii Dolj și, imediat, deputatului i s-a reamintit faptul că trebuie să respecte anumite reguli.

Ringo Dămureanu a spus că românilor li se încalcă drepturi fiind obligați să poarte măști neconforme.

„Aș dori să vorbim despre libertăți, pentru că, uitați-vă, noi purtăm acum niște măști recunoscute oficial de Guvern ca fiind 80% neconforme. Suntem obligați să facem asta, ținem locurile de joacă închise, școlile închise. Toate aceste presiuni care s-au făcut pe populația actuală au dus la acest rezultat. Instituțiile statului au făcut presiuni asupra tuturor cetățenilor și asupra noastră. Jandarmeria s-a implicat în campania electorală, aplicându-ne sancțiuni. (…) transmit tuturor locuitorilor să aibă încredere în clasa politică pentru că ea se va reforma, se va însănătoi, iar partidul pe care îl reprezint este o garanție în acest sens”, a menționat Dămureanu.

Acesta a mai precizat faptul că s-a regăsit în partidul din care face parte acum și a explicat de ce este o formațiune politică anti-sistem.

„După patru ani mi-am găsit acest partid anti-sistem în care mă simt reprezentat. Este partidul anti-sistem, pentru că sistemul este bolnav, pentru că a derapat foarte grav, pentru că a ajuns să intimideze oamenii. Oamenii trăiesc cu frică și votează cu frică. Pentru că în acest sistem bolnav, unii oameni au ajuns să aibă câte șapte mandate, să-și numească descendenții chiar la nivelul unor asemenea instituții județene, să își permită la această masă să-și scoată oamenii afară de la o ședință de dialog social și tot felul de abuzuri la adresa simplilor cetățeni, lucruri pe care le-am privit cu neputință atâția ani. 20 de ani am reprezentat cu cinste lucrătorii din județul Dolj și nu numai, în fața ministerelor, comisiilor parlamentare și a instanțelor judectorești. Susținem românii din Diaspora și de asta am primit foarte multe voturi de acolo. Suntem singurul partid care și-a asumat să suțină Biserica ca și Armata, cele două instituții fundamentale acestui stat”, a mai spus parlamentarul de Dolj.

În replică, președintele BEJ Dolj, Cristian Iliescu, a menționat că nu poate fi vorba despre un partid anti-sistem, atâta vreme cât face parte dintr-un sistem, cât funcționează în baza unor legi.

„Mărturisesc că eu am auzit această denumire de ”partid anti-sistem” după alegerile din 6 decembrie. Personal, și raportându-ne la doctrina de Drept Constituțional, nu cred că poate exista așa ceva. Repet, este punctul meu de vedere, întemeiat pe ceea ce au scris specialiștii în Drept Constituțional. Toată activitatea unei țări se desfășoară fiind guvernată de un ansamblu de legi, condusă de instituții care au anumite prerogative constituționale sau legale, toate însemnând un sistem. Or, dacă ești partid ai o reglementare legală și constituțională și implicit faci parte din acest sistem. Atunci, e o contradicție, cum ar putea o parte a sistemului să fie anti-sistem. este o utopie. Am făcut aceste precizări nu cu scop de polemică, ci pentru că am smțit să spun acest aspect”, a explicat Iliescu.

Vineri, parlamentarii de Dolj și-au ridicat certificatele care le atestă mandatele, eveniment ce a avut loc într-una dintre sălile Prefecturii Dolj.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentBilanț coronavirus 18 decembrie: 5.340 de cazuri noi, 188 decese, 1.270 pacienți în ATI
Articolul următorPreotul Spitalului Craiova, replică pentru Ringo Dămureanu, deputatul AUR anti-mască