Acţiunile de igienizare pe râul Jiu, în dreptul comunei doljene Bucovăţ şi pe pârâul Valea Albă, derulate luni, de către angajții ABA Jiu, a demonstrat faptul aceste eforturi activități sunt zadarnice. Astfel, deșeurile au reapărut la doar câteva săptămâni după ce autoritățile curățaseră împrejurimile pârâului Valea Albă.
Gunoiul menajer și cel rezultat în urma construcțiilor au fost aruncate pe suprafețe extinse, primarul și ceprimarul menționând că locuitorii comunei „au exagerat” cu astfel de fapte, comparativ cu situația din anii trecuți.
„Dacă în urmă cu săptămâni angajaţii SGA Dolj defişaseră manual pe toată lungimea pârâul amintit, astăzi, aceştia au igienizat din nou zona. Gunoiul menajer, de grajd şi de construcţii a fost aruncat în cantităţi foarte mari, angajaţii SGA Dolj acţionând cu ajutorul unui buldoexcavator, o autobasculantă de 19 tone, o utilitară, saci, mănuşi. Ca resurse umane au acţionat un şef de formaţie şi 12 muncitori. Alături de aceştia au fost şi angajaţi ai Primăriei Bucovăţ, edilii recunoscând că cetăţenii au exagerat mai mult ca în ultimii ani cu aruncatul gunoiului în zonă”, a menționat purtătorul de cuvânt al ABA Jiu, Camelia Bărbuțu.
La finalul acțiunii, au fost ridicate cinci autobasculante de gunoi din zona Şcolii Bucovăţ, pârâul Valea Albă şi împrejurimile din Lunca Jiului.
Acţiunile de igienizare vor continua şi în perioada următoare.