Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Craiova, s-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să fie testat pentru stabilirea alcoolemiei, polițiștii luând această decizie întrucât tânărul a fost implicat într-un accident rutier produs, duminică, în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată, în localitatea Maglavit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, în primă fază bărbatul a refuzat testarea cu etilotestul menționând  că va merge la spital pentru recoltarea de probe biologice dar în cele din urmă nici cu această procedură nu a mai fost de acord.

„Ieri, poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DJ 553, prin Maglavit, la trecerea la nivel cu calea ferată, a avut loc un accident rutier, fără victime. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat faptul că, în apropierea căii ferate, se afla un autoturism avariat, fiind lovit și un stâlp din beton, iar lângă autoturism a fost identificat un bărbat de 36 de ani, din Craiova.  Celui în cauză i s-a solicitat testarea cu aparatul alcooltest, însă a refuzat și a relatat faptul că este de acord cu recoltarea de probe biologice. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-a solicitat din nou testarea cu aparatul alcooltest precum și recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat”, a declarat Grădinaru.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Articolul precedentDeșeuri reapărute în zone deja curățate, într-o comună din Dolj. Cinci autobasculante cu gunoi, în câteva ore de muncă
Articolul următorFiul interlopului Cimino, scandal într-un club din Caracal. Un tânăr a fost tăiat cu sabia