A fost nevoie ca cetățenii Craiovei să insiste cu reclamațiile privind mirosul greu de suportat de la nivelul urbei, pentru ca reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj să facă un control la Depozitul de la Mofleni. Chiar comisarul șef al instituției, Gheorghe Călinoiu a mers la groapa de gunoi, vineri, depistând o serie de nereguli. Dacă până luni nu se decolmatează rigolele, administratorul riscă o nouă amendă în valoare de 100.000 de lei. 

Rigolele de la baza gunoiului sunt pline ochi cu levigat și de aici problema. Levigatul este generat de acumularea în gunoi a apei învechite. Dacă nu este captat și tratat în mod corespunzător, acesta reprezintă un poluant destul de periculos. “Am primit mai multe sesizări referitoare la mirosul din oraș. Am mers la depozit și am găsit nereguli și cauza mirosului. Acesta provine de la levigatul adunat până la refuz în rigolele care se găsesc la baza gunoiului și au rolul să preia acest levigat. Normal, rigolele trebuie să fie uscate. Am constatat că levigatul nu este procesat corect. Întâi, trebuie transportat în stația de epurare și apou, apa rezultată în urma epurării acestuia să fie vărsată în Jiu. Ei nu au vărsat nici un gram până la acest moment. Depozitul a fost verificat și sancționat de Agenția Națională de Mediu cu o amendă de 100.000 de lei. Oricum, săptămâna viitoare, începând cu luni, va fi un nou control de la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu. Este posibil să vorbim de o nouă amendă dacă nu rezolvă problema rigolelor”, a explicat Gheorghe Călinoiu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj.

În ultimele zile, zeci de craioveni s-au plâns de faptul că în municipiu abia se mai poate respira, mesajele fiind postate pe paginile de socializare. Rămâne de văzut în ce măsură administratorul depozitului ecologic își va face treaba și dacă măcar ideea că va lua o nouă amendă îl va responsabiliza.

Articolul precedentManagerul Spitalului din Craiova, în război cu medicii și asistentele care fumează în instituție
Articolul următorMaternitatea Spitalului Județean din Craiova, „bomba cu ceas” dintre etajele instituției