Crimă în Dolj. Şi-a ucis sora cu o coadă de topor

Crimă în Dolj. Şi-a ucis sora cu o coadă de topor
Bărbatul acuzat că și-a ucis sora se află încă la audieri
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna doljeană Țuglui, este acuzat că și-a omorât sora, în vârstă de 51 de ani, luni după-amiază, după ce a lovit-o în cap cu o coadă de topor.
Polițiștii din Bucovăț au fost sesizați cu privire la această crimă luni după-amiază, bărbatul fiind prins în zona locuinței, imobilizat și condus la sediul poliției.
„La fața locului s-a deplasat o echipă complexă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj precum și Serviciului Criminalistic Dolj care efectuază cercetări sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, stabilindu-se faptul că bărbatul în cauză i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri în zona capului cu un corp dur”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
La ora transmiterii acestei știri, bărbatul acuzat că și-a ucis sora se află încă la audieri. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor urmând a fi dispuse măsuri legale în baza probatoriului administrat.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 21:38 - Ionuț Radu, reacție după accidentare: „Vom reveni mai puternici”. Nicio mențiune despre națională
- 20:51 - Scădere puternică pe piața petrolului: decizia lui Donald Trump calmează tensiunile din Orientul Mijlociu
- 20:04 - Serie alarmantă de accidente în București: un nou copil de 5 ani a căzut de la etaj, după cazul mortal din Sectorul 1
- 19:43 - Carburanții trag în sus prețurile la raft: pâinea, lactatele și mezelurile, în prag de scumpiri
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











