Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Craiova, s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii au depistat faptul că acesta avea o armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi cumpărat arma, în luna februarie, din Austria și ar fi introdus-o în țară fără a o declara organelor de control vamale.

De asemenea, s-a mai stabilit că tânărul nu este deţinător legal de arme şi muniţii.

Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată.

Articolul precedentÎncă un doljean confirmat cu COVID-19
Articolul următorNelu Tătaru: ”Este necesară actualizarea Legii sănătăţii. Este depăşită”