O nouă informare a Prefecturii Dolj indică faptul că în județ sunt peste 4.600 de persoane aflate în izolare și 982 în carantină. De asemenea, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin ordonanțele militare au fost aplicate, în ultimele 48 de ore, amenzi în valoare de 970.000 de lei.  

Potrivit acestei informări, din carantină, în județul Dolj, au ieșit 305 persoane.

„Astăzi, 05 aprilie, ora 9.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 4.656 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 982 de persoane se află în carantină, 305 persoane au ieșit din carantină, iar alte 3.942 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu”, se arată în informare.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.

În ultimele 48 de ore, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.500 de persoane, iar aproximativ 300 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite.

Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, forţele de ordine au aplicat peste 430 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 970.000 de lei.

Articolul precedentMinistrul Marcel Vela, control la Frontiera Calafat
Articolul următorAccident pe Centura de Nord a Craiovei. Autoutilitară răsturnată, șofer băut