O femeie din Craiova este cercetată penal după ce sâmbătă a fost prinsă de către jandarmi doljeni, având într-o plasă 130 de pachete cu țigări fără timbru.
Femeia ieșea dintr-un stand, în zona Pieței Centrale Craiova. Fiind întrebată cu privire la pachetele de ţigări deţinute, aceasta nu a putut să justifice provenienţa lor.
„Existând suspiciunea rezonabilă că în locaţia respectivă există şi alte produse accizabile, la faţa locului au fost solicitaţi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, iar în urma verificărilor efectuate a mai fost găsită cantitatea de 63.300 ţigarete fără marcaj fiscal specific românesc”, au transmis reprezentanții IJJ Dolj, într-un comunicat de presă.
Femeia a fost dusă la sediul IPJ Dolj unde i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă cercetările în acest caz.