Consiliul Județean Dolj a obținut de la Ministerul Finanțelor Publice un împrumut de 19 milioane de lei, sumă care, potrivit președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, va fi folosită pentru cofinanțarea a trei proiecte implementate cu fonduri europene, în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria. 

Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a precizat că instituția va putea contura, pentru anul 2019, o anvelopă financiară mai generoasă în vederea abordării unor investiții de mare anvergură cu sume provenite din resursele proprii.

„Printr-o ordonanță emisă în a doua parte a acestui an, Guvernul României le-a creat autorităților locale care au în derulare demersuri cu finanțare din fonduri externe nerambursabile posibilitatea de a contracta, în condiții foarte avantajoase, credite de la MFP, în vederea acoperirii cheltuielilor pe care le presupune cofinanțarea acestor proiecte.  S-a născut astfel o oportunitate pe care, alături de plenul CJ Dolj, am hotărât că trebuie s-o folosim, iar colegii noștri din aparatul de specialitate au întocmit documentația necesară și au înaintat-o către minister. Recent, am fost înștiințați că solicitarea noastră a fost aprobată și am putut semna convenția de împrumut pentru o sumă ce reprezintă echivalentul a peste 4 milioane de euro.  Cu acești bani, vom asigura contribuția Consiliului Județean în implementarea a trei dintre proiectele pentru care, împreună cu parteneri din Bulgaria, am obținut finanțare prin Programul Interreg V-A, proiecte cu o valoare cumulată de peste 25 de milioane de euro”, a declarat Prioteasa.

Potrivit președintelui CJ Dolj, investițiile din Dolj vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere, prin modernizarea unui nou tronson din drumul județean 561B, cuprins între localitățile Padea și Valea Stanciului, și a drumului 652A, care conectează Cârcea cu zona Aeroportului Internațional Craiova.

De asemenea, se va înființa o unitate pentru situații de urgență, care va fi construită și dotată cu echipamente de ultimă generație.

Consiliul Județean Dolj a aprobat, în ședința din 31 octombrie, contractarea unui împrumut în valoare de 19.099.154 de lei de la Ministerul Finanțelor Publice, pentru a asigura cofinanțarea și cheltuielile neeligibile aferente unui număr de trei proiecte derulate cu fonduri europene: „Reacții coordonate și eficiente ale autorităților în situații de urgență în regiunea Dolj – Vratsa“ (construirea și dotarea unei unități de intervenție în proximitatea Aeroportului Internațional Craiova), „Dolj – Montana: Pași comuni pentru o bună conectivitate“ (modernizarea unui tronson din DJ 561B) și „Eforturi comune pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere în zona transfrontalieră“ (modernizarea DJ 652A).

 

Articolul precedentBunuri recuperate după patru luni de la comiterea unui furt de la un depozit de jante auto din Șimnicu de Sus
Articolul următorImpact între un microbuz și un autoturism, în centrul Craiovei. Două persoane au ajuns la spital