Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a lansat o avertizare COD GALBEN de furtuni pentru mai multe județe sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, până în această noapte la ora 23.00.
Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi pe arii mai restrânse și în restul teritoriului, mai precizează ANM.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud