Sute de persoane participă, în această seară, la petrecerea de nuntă a Liei Olguța Vasilescu și a lui Claudiu Manda, eveniment organizat în comuna doljeană Ișalnița, printre invitați numărându-se și liderul PSD, Liviu Dragnea.
Meniul pregătit pentru invitați este unul tradițional oltenesc, sărmăluțele fiind printre preferințele Liei Olguța Vasilescu. De asemenea, mireasa a ales și florile, din sală neavând cum să lipsească lalelele.
Primii invitați au ajuns la locația din comuna Ișalnița în jurul orei 19.00, nu mai puțin de 517 persoane confirmând că vor lua parte la eveniment.
„Cei invitați sunt colegi de partid, biroul politic naţional, din Guvern, parlamentari, colegi din judeţul Dolj, primari, conducerea PSD Dolj, foarte mulţi prieteni şi foarte mulţi apropiaţi. Ciudat, avem emoţii, la vârsta pe care o avem chiar avem emoţii. Cred că 517 persoane au confirmat până în acest moment. Se va servi meniu tradiţional oltenesc, sărmăluţe, friptură, aperitiv, peşte, desert”, a menționat Claudiu Manda.
În ceea ce privește ținutele, Claudiu Manda poartă un costum negru, iar Lia Olguţa Vasilescu o rochie albă, creaţie a designerului Roxana Butnaru, cea care i-a făcut și ținuta pentru evenimentul din 24 februarie, când au avut cununia civilă și pe cea religioasă.