Un liceu important din Marea Britanie oferă burse ce acoperă integral taxa de școlarizare pentru tinerii români. Alte instituții din UK și din Elveția acoperă parțial taxa de școlarizare.
Unul dintre cele mai importante licee din Marea Britanie, Kings College, oferă două burse pentru tinerii români care doresc să studieze la Londra sau Bournemouth. Bursele vor susține 100%, respectiv 50% din taxa de școlarizare pentru elevii ce urmează să fie admiși în programul A-Levels, respectiv ultimii doi ani de studiu liceal (sau ultimul an, în anumite cazuri).
Acordarea se va face în urma unor testări, iar admiterea va fi pe loc. Pentru aceasta, o echipă formată din directorii de studii de la Kings College se va deplasa la București pe 18 și 19 ianuarie 2020, unde va susține sesiunile de testare. Examenul va consta într-un test de matematică, unul pentru nivelul abilităților verbale, vocabular, redactarea unui eseu și un interviu, care se vor da la sediul IntegralEdu.
Kings Colleges este unul din principalele grupuri de colegii internaționale din Marea Britanie care oferă programe specializate pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ britanic și pentru înscrierea la universități britanice de elită. Colegiile sale au fost premiate an de an de către guvernul Marii Britanii și de reprezentanții sistemului educațional britanic.
Alte licee și școli din străinătate care oferă burse de studiu
D`Overbroeck`s College oferă, în urma rezultatelor bune la examenul de admitere, până la 6000 de lire din taxa de școlarizare pentru cei care sunt admiși în programul IGCSE (International General Certificate of Secondary Education). Iar pentru Sixth Form, respectiv programul A-levels (ultimii doi ani de studiu liceal), colegiul susține 25% din taxa de școlarizare.
Sidcot School acordă o bursă de până la 10% din taxa de școlarizare, în timp ce Cardiff Sixth From College acoperă până la 50% din taxa de șocolarizare pentru elevii internaționali. Alt liceu britanic unde se acordă burse de studiu este Oxford Sixth Form College.
De asemenea, elvețienii de la Brillantmont International School din Lausanne oferă burse care susțin până la 20% din taxa de școlarizare pentru cei care aplică pentru clasele a VIII-a și a IX-a.
Mai multe informații despre aceste burse, pentru înscrieri și admitere, contactați consultanții IntegralEdu.