Cei şase bărbaţi din Dolj, acuzaţi de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, au fost reţinuţi în urma celor 12 percheziţii desfăşurate, miercuri, în localităţile Moţăţei, Unirea şi Pleniţa.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că cei şase au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi judecătorului de drepturil şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova, cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.

Poliţiştii au găsit, în urma percheziţiilor de miercuri, 81 kilograme de carne de căprior în carcasă, 22 de iepuri, 77 de cartuşe de vânătoare cu alice, o puşcă cu aer comprimat, 155 de diaboluri, nouă proiectoare şi 100 de pachete de ţigări provenite din contrabandă, bunuri care au fost confiscate de poliţişti.

De asemenea, poliţiştii au confiscat 16 câini din rasa ogar sau metis de ogar, care au fost găsiţi la locuinţele celor în cauză şi cu privire la care existau indicii că ar fi fost folosiţi la săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2018, persoanele în cauză ar fi vânat animale, în zona localităţilor Pleniţa, Unirea şi Moţăţei, folosind în acest sens arme de vânătoare şi câini din rasa ogar sau metis de ogar.

Articolul precedentAngajatori și muncitori amendați de ITM Dolj după ce au fost prinși lucrând ”la negru”
Articolul următorAutoritățile doljene continuă sacrificarea porcilor din Comănicea. Revolta de miercuri a localnicilor îngreunează situația: „Din păcate există risc de răspândire a virusului”-VIDEO