Un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Poiana Mare a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost acuzat de vătămare corporală din culpă.
Potrivit IPJ Dolj, acesta este bănuit că în noaptea de 22/23 aprilie a.c., în urma unui conflict spontan, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect contondent, în zona piciorului drept, unui tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate, provocându-i acestuia leziuni traumatice.
„În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, a transmis IPJ Dolj.
În cursul acestei zile, tânărul va fi prezentată Judecătoriei Calafat, în vederea luării unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Dolj