Bărbatul în vârstă de 57 de ani, din comuna doljeană Călăraşi, ucis în Noapte de Ajun, ar fi fost decapitat cu o drujbă, de criminalul în vârstă de 25 de ani, potrivit unor surse.

Criminalul este căutat acum de poliţişti, iar primarul din localitate face apel pe pagina sa de socializare ca oamenii să aibă grijă dacă-l văd, pentru că e periculos.

Mai mult, edilul Sorin Sandu a postat o captură de la o cameră de supraveghere din localitate, care l-a surprins pe criminal, pe 25 decembrie, la ora 4.00.

„Facem din nou precizarea să alertaţi poliţia, să nu încercaţi acţiuni personale. Uneori, teama sau influenţa altor factori pot genera situaţii nedorite. În princpiuu, nu cooperează, dar cu siguranţă este speriat”, transmite edilul.

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul de 57 de ani a fost găsit mort în locuința sa din comuna Călărași, în dimineața de Crăciun, de către o vecină, în vârstă de 50 de ani, care a sunat la 112.

„În cursul nopții de 24 spre 25 decembrie a.c., bărbatul de 57 de ani, împreună cu alți doi bărbați, din aceeași localitate, au consumat băuturi alcoolice la locuința victimei, iar la un moment dat, unul dintre cei doi bărbati, în vârsta de 25 de ani, i-ar fi aplicat mai multe lovituri victimei, cu corpuri dure și cu un obiect tăietor-despicător, care i-ar fi provocat decesul. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.

După comiterea faptei, tânărul de 25 de ani a fugit într-o direcție necunoscută și se fac cercetări pentru prinderea acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

foto: Ştefăniţă Stoinea, presupusul criminal

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentGigi Becali, interviu exclusiv în seara de Crăciun: „Dumnezeu mi-a dat un dar, m-am chinuit mult” – VIDEO
Articolul următorVeste bună pentru șoferii din România. ASF va putea urmări în timp real daunele RCA